in

Profesor român la Harvard: România funcţionează contra naturii

România secolului XXI funcţionează contra naturii, cu o Educaţie de secol XX în cel mai bun caz.

Marian Stas este președintele asociației Clubul „Liderii Mileniului Trei”, un program educațional de leadership care sprijină dezvoltarea personală și profesională a tinerilor.

În prezent predă un curs de matematici aplicate în politici publice în programul de vară de la „Harvard Kennedy School”, în Statele Unite ale Americii și lucrează la „Școala pe Bune”, un proiect de transformare a școlii ca sistem în România.

El a studiat la Academia Militară, deține o licentă în matematică – informatică de la Universitatea din București și un doctorat obținut la Academia Tehnică Militară, iar în 1999 a absolvit un masterat în administrație publică la „John F. Kennedy School of Government”, Universitatea Harvard.

  1. Care au fost materiile dumneavoastră preferate la școală, la liceu, la facultate și ce v-a atras spre aceste materii?

Mi-a plăcut tot ce am învățat – probabil, în virtutea construcției mele intelectuale naturale, de bandă largă mai degrabă, decât focalizate pe un subiect sau altul. În proporție de peste 80%, profesorii au fost cei care mi-au dat măsura frumuseții uneia sau alteia dintre discipline. În 1980, am absolvit Liceul Frații Buzești din Craiova ca șef de promoție, ex-aequo. La fel, am fost șeful promoției mele de ingineri militari de calculatoare la Academia Militară, în 1985. Profesori precum Alexandru Lalescu (Matematică), Florica Odobescu (Română), Maria Irimia (Istorie) – pe vremea școlii făcute la Ploiești –, ori Marian Barbu (Română), Ana Mihăilescu (Rusă), prof. dr. Alexandru Dincă (Analiză matematică), lect. dr. Valentin Hărăbor (Fizică) – ultimii doi, de la Universitatea din Craiova –, ori prof. dr. Eufrosina Mânzatu-Otlăcan (Matematici speciale), col. dr. ing. Andrei Drăgan (Analiza și sinteza dispozitivelor numerice), prof. dr. ing. Victor Patriciu (Sisteme de operare), gl. (r) dr. ing. Alexandru Ghiță (Fiabilitate), la Academia Militară mi-au fost repere de-a lungul timpului. Asemenea, prof. dr. Mircea Becheanu (Algebră), conf. dr. Sergiu Rudeanu (Fundamentele algebrice ale informaticii), ori lect. dr. Victor Vuletescu (Geometrie), din Facultatea de Matematică a Universității din București.

  1. Cât de importantă a fost atitudinea profesorilor care predau respectivele materii și ce ați respectat cel mai mult la aceștia?

Am apreciat deopotrivă competența ireproșabilă în materia specializărilor acestora, precum și tonul profesional dat conversațiilor noastre intelectuale. Am apreciat, de asemenea, simțul fin al umorului, bine temperat întotdeauna dar niciodată absent, și disponibilitatea de a răspunde mereu chestiunilor de interes pe care le formulam. Am apreciat și respectat prezența elegantă, cu stil, naturalețea lor fără fasoane ipocrite, dovadă a bunei-creșteri atât ca meseriași, dar mai ales ca oameni.

  1. Cum descrieți profesorul ideal în vremea când erați elev sau student? Cum ar fi un profesor ideal în zilele noastre?

Atunci: așa cum i-am descris anterior. Acum: la toate cele de mai sus adaug nevoia critică de a-și dezvolta și manifesta mult mai pregnant empatia și capacitatea de autocontrol – caracteristici ale inteligenței emoționale –, precum și obligația moral-profesională de a se comporta impecabil, integru, fără cusur. De ce? Pentru că timpurile s-au schimbat, iar procentul de manifestare a competențelor soft în școală a crescut exponențial. Mai mult decât oricând, ecuația integritate = competență x caracter are relevanță acută. Imaginați-vă competența notată pe o scală de la 0 la 10 și caracterul asemenea, și vedeți cât rezultă integritatea în situațiile 0 x 0, 0 x 10, ori 10 x 0.

  1. Ați avut un profesor preferat, a fost cineva la catedră pe care l-ați admirat foarte mult? Cum v-a influențat acesta?

Da. Vezi răspunsul formulat la întrebarea 1. Dacă mă gândesc bine, trei au fost aspectele care m-au impresionat și pe care le-am învățat de-a lungul timpului, de la fiecare în parte: stilul personal, capacitatea de gândi / interpreta / conecta logic piesele individuale de cunoaștere, și, respectiv, arta și măiestria de a pune întrebări. Ca profesionist al educației, în ultimii cinci-zece ani m-am preocupat mult de “formularea corectă a problemei”, în următorul sens: de unde pornim conversația despre matematică, fizică, muzică, literatură, management, leadership etc.? Au fost mulți profesori de la care am învățat ce am avut nevoie, mai mult sau mai puțin explicit.

  1. Care credeți că au fost momentele cheie care au dus la formarea dumneavoastră?

Educația muzicală (acordeon, chitară), limbile străine (engleză, franceză, rusă), și sportul (handbal, baschet), deprinse și practicate în anii de gimnaziu. Școala pe bune, făcută de la un cap la altul, fără excepții. Doctoratul susținut în 2001, la Academia Tehnică Militară. Masteratul absolvit la Universitatea Harvard, în 1999. În fine, cei zece ani de activitatea didactică la Facultatea de Pedagogie și Științele Educației a Universității din București (Consultanță de proces, coaching și mentorat – master Formarea Formatorilor), și cei aproape douăzeci de azi de activitate didactică în Programul de vară de la Harvard Kennedy School (Matematici aplicate în politici publice)

  1. Care sunt lucrurile care v-au frustrat, v-au enervat sau v-au dezamăgit când erați elev sau student?

Sincer, nu-mi aduc aminte de vreunul relevant, cu două excepții de integritate. La finele clasei a VII-a, evaluarea strâmbă profesorului de educație fizică (în condițiile în care făceam sport de performanță) a condus la un rezultat anual incorect în ce mă privește – a fost prima probă brutală de impostură cu care m-am confruntat. Iar la finele studiilor universitare, într-o conversație tete-a-tete, înainte de susținerea examenului de diplomă, am primit semnalul explicit ca, dacă termin șef de promoție, să nu aleg postul pe care îl doream, deoarece “sistemul” prefera pe altcineva. Spre cinstea sistemului, nota de la diplomă a fost cea corectă, 10 adică, eu am ales ce am dorit și viața a mers mai departe. Atunci am învățat că, în fapt, capul plecat sabia ÎL TAIE. Iar eu nu am plecat capul meu.

  1. Ați regretat vreodată că ați chiulit de la vreo oră? Care erau orele de la care nu aveați mustrare de conștiința să chiuliți?

Nu, niciodată! 😊 Cu atât mai mult, n-am regretat chiulurile din liceu, pentru a nu rata meciurile din cupele europene ale Universității Craiova. I mean, come on: Zoli Crișan? Țicleanu? Cârțu?!… De neratat, whatsoever!… 😉

  1. Dacă ați avea cum, ce sfaturi v-ați da în vremea când erați elev?

Nu fi tocilar (n-am fost, ce-i drept) – învață deștept! Nu fi modest (nu fi arogant, dar fii conștient de valoarea proprie si proiecteaz-o ca atare în spațiul public)! Nu învăța pentru note mari – învață pentru tine însuți, și notele mari vor veni firesc, pe cale de consecință!

  1. Cum era atitudinea față de școală când erați dumneavoastră elev și cum vi se pare atitudinea generației actuale de elevi?

Atunci, foarte compactă: școală, pionierie, utecisme, coruri, dansuri, cenacluri, sport, toate legate de școală… Cam astea. Eram cuminți, nu puneam în discuție “sistemul”. Acum, foarte atomizată, multipolară, contestatară (justificat sau nu), mult mai civică, mult mai angajată, cu infinit mai multe cuante de timp infinit mai scurte pentru a face orice. Acum totul aleargă nebunește în jurul copiilor, aleargă și ei mai mult sau mai puțin ca bezmeticii, împărțindu-se între școală câtă și cum e, net, rețele sociale, city break-uri te-miri-unde, voluntariat, și câte și mai câte. Noțiunea de “cumințenie” a încetat să mai existe, așa cum o știam noi, “pe vremea noastră”.

  1. Coordonați de zece ani programul Liderii Mileniului III și interacționați, astfel, cu foarte mulți elevi. Cum descrieți ultimele generații de elevi cu care ați lucrat?

La limită, cu un comportament foarte pregnant polarizat. Deopotrivă, simt nevoia de independență, autonomie, de a face lucrurile după capul lor, dar și, la fel tulburător și firesc, vin rapid ca puii pe lângă cloșcă, atunci când simt căldura, onestitata, competența, capacitata de a nu judeca, rigoarea feedback-ului și a conversației neipocrite din partea Însoțitorilor. Își asumă minunat posturi de adulți tineri, dar și au nevoie de mult-mult mai multe cărți citite. Au disponibilitate și curaj să învețe infinit, atunci când simt că învățătura cu pricina le folosește și le place.

  1. A răspuns școala nevoilor dumneavoastră când ați fost elev? Răspunde ea azi nevoilor actualilor elevi?

DA – în bună măsură. NU – aproape deloc.

  1. Cum este sistemul educațional din România anului 2018?

România secolului XXI funcţionează contra naturii, cu o Educaţie de secol XX în cel mai bun caz.

Specific, schimbarea paradigmei Educaţiei în România începe cu operaționalizarea următorului set de provocări strategice (v. și modelul grafic):

  • VALORILE pe care Şcoala le cultivă copiilor noştri în secolul XXI. Care sunt ele, de fapt, pentru următorii 15-25 de ani, spre deosebire de starea actuală, în care școala NU CULTIVĂ NICIO VALOARE, pe bune?
  • Modelul de ARHITECTURĂ CURRICULARĂ de secol XXI. Cum arată acest model, pentru următorii 15-25 de ani, spre deosebire de cel actual, identic celui de acum 30-40 de ani?
  • Modelul de CARIERĂ DIDACTICĂ de secol XXI, viabil şi funcţional.
  • Modelul de ARHITECTURĂ INSTITUȚIONALĂ de secol XXI, viabil și funcțional (“Inspecții școlare, DA! Inspectorate școlare, NU!”)

Până când România nu dă răspunsuri viabile temelor de mai sus, orice intervenţie în sistem e formă fără fond. Acest proces istoric este ireversibil, indiferent cât de mult timp meschine fantoșe jalnice, de pseudo-anvergură politică ori securistă, vor ţine aiurea piciorul pe frâna schimbării, în virtutea poziţiilor de autoritate formală pe care, încă, le deţin.

La urmă, rămâne realitatea implacabilă, ce nu ţine seama de niciun calcul politic conjunctural: starea Educaţiei, acum, înseamnă ameninţare directă la adresa siguranţei noastre naţionale, deoarece absolvenţii inepţi produşi de şcoala de azi sunt adulții inepţi ai României de mâine.

Aşa încât azi, ca şi peste zece ani, tot de aici plecăm, şi până nu vom rezolva chestiunea nu va fi deloc „pace sub măslini”.

A consacra schimbarea paradigmei Educaţiei ca Proiect de Ţară este o misiune critică istorică, în contul elitelor de azi ale ţării. Elitele sunt persoane şi entităţi capabile să genereze Proiecte de Ţară pentru România. Proiectele de Ţară sunt cele a căror punere în fapt ne legitimează să stăm cu fruntea sus şi să dăm seamă în faţa istoriei.

  1. S-au schimbat multe (sau suficient de multe) în sistemul nostru de învățământ de când erați dumneavoastră elev sau student și până acum?

NU, pe fond. Tocmai aceasta este marea problemă a Școlii ca sistem – îndeosebi, a componentei preuniversitare: încremenirea în paradigma sa comunistă, de secol XX. Vezi și răspunsul formulat întrebării anterioare.

  1. Care sunt cele trei lucruri pe care le-ați face pentru a îmbunătăți educația în România și care ar fi trei materii pe care le-ați introduce obligatoriu în școală sau liceu?

Vezi și răspunsul de la întrebarea 13. Cât despre “materii”, răspunsul corect ș complet revine la regândirea de fond a arhitecturii curriculare pentru învățământul preuniversitar.

sursa: start-up.ro

What do you think?

Written by Moțoc Andreea

Comments

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0